UN SUFLET IN UNIVERS : CADAVRUL

Pag 7

Elisabeta a petrecut noaptea pe un scaun de langa geam,ea neinchizand ochii ,statea nemiscata si
cu privirea incetosata se uita in gol,tremurind si bolborisind cuvinte neintelese. Asa a gasit-o dis de dimineata tusa Emma si unchiul Cornel.
- Haide fata mea sa ne pornim, au sosit si pompierii,inbraca-te repede,noi te asteptam afara...spunea tusa Emma.
Nopatea aceea era parca cea mai lunga din viata lor si toti erau inpanicati.
- Eva si Paraschiva voi stati acasa,cineva trebuie sa dea de mancare animelelor si aveti grija de voi,noi nu stim cand sosim...le spunea tusa Emma, cu tristete in ochi uitandu-se lung la cele doua fete,parca vroia sa le spuna...plec fetelor,dar nu stiu daca ma mai intorc vreodata,parca vroia sa paraseasca aceasta lume pentru totdeauna.
Eva nu a uitat aceea zi nici cand a ajuns mai batrana,fiecare gest,fiecare clipa si vorba ,ii vuiau in creierul ei,inca foarte multi ani dupa eveniment.O urmarea pas cu pas,o macinau amintirile.
Cei din casa pornisera in cautare,drumul catre Aries a fost una fara sfarsit ,pasii lor nu reuseau sa invinga departarea,pe care altadata le faceau in 15 minute.
Au ajuns la locul unde cei doi baieti au pescuit inainte cu o zi. Apa era tulbure de ploaie,crengi rupte pluteau pe apa innegrita de pamant, tot ce era in drum pe deal in jos,apa le-a adus in vale.
Era o priveliste sinistra,totul in jur era doar baltoci si namol. Cativa pestisori pe care le-a aruncat pe mal valvartejul, sareau pe pietricelele altadata sclipitoare ,acum plina de namol,vroiau sa ajunga la apa,dar se sufocau pe uscat.
- Voi o luati catre deal in sus si va despartiti in doua grupe la cotitura ...ordona comandantul pompierilor ,celor 10 militari.
- Voi luati barca si o luati pe apa in jos...le spunea altor 5 oameni care erau echipati cu veste de salvare ,si tot ce tine de echipamentul salvamarinarilor. - Iar noi ..se uita la cei 20 de sateni voluntari ,care se ofereau sa ajute in cautare...o luam in jos,tot posibilul sa-l fi dus apa in vale,iar daca e asa , de aseara si pana acum,daca nu s-a agatat de vreo creanga ,a ajuns cam la 10 km de aici.
- In cazul acesta va trebui sa investigam si in Turda toata zona Ariesului...sa dea D/nul sa il gasim aici in zona asta...aratand in jur, dar nu prea cred, luand in calcul puterea apei.
Satenii toti erau echipati cu bote si furci,fiecare ce apuca sa aduca cu el,s-au apucat de cautat .
Au rascolit si inpuns fiecare tufaris pe langa apa si in apa,unii s-au bagat in apa pana la brau ,dar abia se puteau tine pe picioare,vartejele de apa erau multe si puternice.
Erau disperati si agitati,iar doamna Emma fugea pe margine ,inainte si inapoi,mai mult statea in loc, nicicum nu inainta sa caute,in viziunea ei a simtit ca Marinel e blocat sub stanca pe care ei stateau la pescuit, nu vroia sa plece din loc, oricati pasi facea, tot acolo se invartea.
Incet incet au mers vreo 5 km in jos pe vale,dar in zadar,nici in tufe,nici in apa,nici pe mal nu l-au gasit pe Marinel. Obositi si infometati, infrigurati si cu picioarele uzi ,au continuat cautarile pana seara tarziu.
- Nimic...zise capitanul echipei...maine continuam..acum nu mai avem ce face pe intuneric...fiecare spre casa, dimineata la ora 8 ne intalnim in locul acesta.
S-au pornit inapoi in sat, la locul unde aveau intalnire toata echipa de cercetare...intoarcerea parca era mai grea,fara Marinel,nimeni nu vroia sa ajunga acasa.
Culmea a fost atunci cand la intoarcere ,trecand pe langa locul blestemat,au vazut-o pe Elisabeta. Pur si simplu nimeni nu a observat ca ea nu era in grupul lor,toti erau concentrarti pe cautare.
Elisabeta era inmarmurita pe stanca,fara sa scoata un cuvant, se uita in gol. Domnul Cornel s-a dus langa ea si a ridicat-o incet de brat...
- E timpul sa plecam acasa,avem nevoie de odihna ca sa avem forte noi pe maine,trebuie sa-l gasim ...trebuieeee....a izbucnit in plans domnu Cornel,dar si-a dat seama ca nu e momentul sa-si arate suferinta ,trebuia sa incurajeze femeile.
Nimeni nu a mai scos un cuvant,era o liniste in casa ca in mormant,toti simteau inevitabilul ce s-a produs, erau constienti ca toata cautarea e in zadar...inca o noapte fara Marinel.
A doua zi era la fel, ei inaintand toata echipa catre vale,incepand cautarile de unde au terminat-o inainte cu o seara.Sanse zero,sperante zero,doar lacrimi si suspine,ei ajungand la pragul prabusirii psihice...nu mai era rost de cautare.
Si totusi ei au continuat inca doua zile,fara rezultat,dupa care tusa Elisabeta a spus:
- Maine este joi si e slujba la biserica ,noi vom merge la preot sa il aducem aici,se zice ca daca pui colaci cu lumanari pe apa,unul dintre ei se va opri la locul unde se afla cadavrul.
Joi au venit la fata locului ,preotul cu tot clerul preotesc sa tina o slujba pentru Marinel,cei din familie refuzand sa se inbrace in negru,ei sperand intr-o minune.
- Nu pot sa ma inbrac in doliu ,pana nu il gasim pe Marinel si daca e mort ,il ingropam crestineste,doar atunci ma veti vedea in negru...striga isteric Elisabeta,uitandu-se dusmanoasa la toti din jurul ei,parca vroia sa dea vina pe ei si sa spuna... Voi de ce nu l-ati gasit ?
Au trecut inca 3 zile in nestire,nimeni nu realiza ce face celalalt ,nimeni nu vroia sa creada cele intamplate,ei vorbeau in soapta ca si cum in camera cealalta ar dormi Marinel.
Era Luni catre amiaz,cand au auzit o voce agitata dinspre cararea care ducea catre camp,parca nici nu era voce,era urlet de animal disperat.
Era Vasilica,copilul ciobanului din sat in varsta 15 ani,care tocmai se intorcea cu turma catre vale,cand deodata a observat ceva in apa.
A crezut ca este un pulavar de copil, cand vroia sa il scoata la mal a vazut ce era. Era corpul neinsufletit a lui Marinica,umflat de apa si desfigurat la fata.
Vasilica a inceput sa strige cat l-a tinut gura si luand-o la fuga a ajuns in sat,,uitand si de caprele lui.
- Marinicaaa...e..es.....eee...ste acolo pe mal ,balbaindu-se Vasilica,l-am vazut,este acolo,dar tare urat arata,veniti repedeee.
Au urmat clipe de cosmar,clipe de neuitat pentru toata lumea,iar pentru sateni a ramas o legenda ,de care si azi isi amintestc cu tristete ... Marinel... acel copil minunat care a trait doar 5 anisori,acel Marinel pe care ingerii l-au luat in inparatia lor,spunand mai tarziu copiii,Iar preotul nu uita niciodata sa aminteasca de el prin rugaciunile lui pentru morti.
Umbla in sat aceea legenda cu colacul care dupa 7 zile se opreste pe locul unde s-a produs inecul,era oare doar o legenda sau D-zeu le-a dat inapoi pe Marinica sa pota fi inmormantat crestineste,cum isi doreau si parintii lui.
Batranii stiau ca un cadavru care sta sub apa,rezista cam 6-7 zile,dupa care i se sparge splina umpluta cu apa,iar asta face posibilul sa se ridice la suprafata. Asta s-a intamplat si cu Marinel care dupa ce a alunecat in apa,s-a lovit de cap,el reusind sa se prinda de stanca ,dar din cauza valurilor si puterii lui de copil ,el pana la urma a cedat si a ramas blocat intre pietrele mari,acea stanca pe care a stat si Elisabeta, care avea aceea presimtire de mama.
Chiar si preotul a lacrimat la mormantul lui Marinica,tinand slujba cu glas incet.
La inmormantare au venit cu mic si mare,copii aducand fiecare cate o floare,cei mari au plans ,isi luau ramas bun de la prietenul lor,conducandu-l pe ultimul drum ,acel drum scurt in viata lui,care nu a durat mult ,au urmat clipe grele, o inmormantare de neuitat.
La groapa ,Elisabeta a lesinat iar,dupa ce s-a trezit, vroia sa se arunce peste cosciugul acela mic si rece,plina de flori.
A fost cea mai trista si memorabila vacanta de care isi amintea Eva.
In dupamasa aceea innorata ea plecand acasa cu multa tristete in suflet,iar evenimentul care i-a marcat viata , le-a povestit colegilor din clasa,inca ani lungi dupa aceea.
Chiar si dupa inmormantare,satenii vedeu mai mereu silueta unei femei ,pe stanca aceea,care statea nemiscata si rugandu-se la cer,bolborosind cuvinte pe care doar ea le intelegea.
Da ,era Elisabeta ,care pana la urma a ajuns la spital ,a stat saptamani intregi fara sa poata vorbi cu nimeni.
Urmau multe tratamente,dar din pacate pentru Elisabeta nu a mai existat remediu de vindecare,creierul ei blocandu-se in aceea zi crunta.
Ea mergea in fiecare zi la mormantul lui Marinica ducandu-i flori si bomboane,se auzea mereu cum vorbea cu fiul ei,dar nimeni nu intelegea pe limba ei.
Dupa vreo doi ani de la evenimentul tragic ,ani de suferinta psihica ,in final si-a gasit si ea linistea , ,ea fiind gasita spanzurata in podul casei ,tinand strans un biletel in mana,pe care scria doar atat ....MARINICA,ASTEAPTA-MA !

Va urma...